Pregătit să întâmpine o nouă generaţie de absolvenţi ai claselor a VIII-a, Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureș vă aşteaptă cu „porţile deschise” să păşiţi în toposul şcolii, să ne cunoaşteţi preocupările, activităţile, performanţele.

”Cu fiecare generație care se pregătește să deschidă un nou ciclu de învățământ consolidăm traseul educațional al Colegiului Național „Unirea”, asigurând continuitatea şi pregătind viitorul. Suntem conştienţi că  şcoala dăinuie  în primul rând prin elevii săi şi, de aceea, dragi elevi ai claselor a VIII-a, sperăm să vă proiectaţi viitorul în mijlocul şcolii noastre, să aveţi încredere în valoarea şi calitatea educaţiei oferite în unitatea noastră de învăţământ. Aici veţi descoperi noi taine ale lumii sprijiniţi şi îndrumaţi  de dascălii noştri, iar satisfacţiile şcolare vor veni prin tot ceea ce veţi dobândi bun, frumos şi folositor pentru mintea şi inima voastră”, a informat colectivul de cadre didactice şi conducerea Colegiului Naţional „Unirea”, director, prof. dr. Aurora Stănescu.

Evenimentul denumit ”Ziua Porților Deschise” va debuta joi, 19 mai, de la ora 12.00, în Sala festivă, unde va avea loc o întâlnire pentru a descoperi împreună universul „unirist” prin preocupările, activitățile, proiectele Colegiului Național „Unirea”!

”În intervalul orar 12.30 – 15.00 vă așteptăm să descoperiți fiecare profil din oferta noastră educațională!”, se mai menționează în același buletin informativ.

(Redacția)

Post-ul Ziua Porților Deschise la Colegiul Național ”Unirea” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.