Au trecut 5 zile pe Insula Iubirii de când cele 5 cupluri au intrat în cel mai fierbinte test al vieţii lor şi în ambele vile lucrurile par că pot scăpa oricând de sub control. Sărutul dintre Celia şi Cerasela a demonstrat că absolut orice se poate întâmpla pe Insula Iubirii, iar lui Bogdan, partenerul Celiei, i-a arătat că Insula poate fi foarte greu de suportat.

Primul cuplu a părăsit Insula Iubirii cu o cerere în căsătorie

Când îşi pierduse orice speranţă că iubita lui va răspunde invitaţiei de la bonfire, Bogdan a avut parte aseară de o mare surpriză.

Am fost foarte trist fără tine şi am realizat şi mai mult cât de mult te iubesc! Celia, eşti dragostea vieţii mele, vreau să trăiesc cu tine pentru totdeauna! Accepţi acest inel?”, i-a spus Bogdan, iar Celia nu a stat pe gânduri şi a acceptat propunerea lui.

Experienţa asta, chiar dacă a fost scurtă, a fost foarte intensă. Pentru mine, Celia este cea mai frumoasă femeie şi doar de ea pot să fiu atras în felul în care sunt!, a mai completat Bogdan.

Plecarea Celiei şi a lui Bogdan de pe Insulă a adus primele tensiuni, a declanşat confruntări directe şi discuţii aprinse. Au apărut reacţii neaşteptate în ambele vile şi păreri dure, exprimate la cald, au fost aruncate în faţă fără menajamente, generând decizii pripite şi conflicte deschise.

Nu vreau să fiu rău, dar frunza asta mi se pare mai sinceră decât Rey!, a declarat răspicat Alex, în vreme ce Rey a tratat lucrurile într-un mod surprinzător pentru toţi cei prezenţi pe insulă.

Un nou cuplu stă să se înfiripe în vila fetelor, la Insula Iubirii

Iar dacă pe insula băieţilor, lucrurile se întâmplă cu o rapiditate ieşită din comun, generând astfel o ceremonie a focului altfel, în vila fetelor pare să se reinstaureze calmul şi buna dispoziţie, fapt ce le face să se simtă tot mai liber şi să se deschidă tot mai mult către ispite.

Diseară, telespectatorii vor fi martorii unei alunecări tot mai periculoase în voia tentaţiei, în vreme ce relaţia pierde ireversibil teren. Despre cine este vorba şi cum vor evolua lucrurile pe cele două insule, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, la Antena 1, în cel mai nou episod Insula Iubirii.

Tot diseară, pe Insula Iubirii îşi va face apariţia un nou cuplu dornic să găsească răspunsuri la întrebările arzătoare despre relaţia lor.

Am intrat în emisiune chiar în timpul unui bonfire! Este o experienţă foarte interesantă, plină de emoţii!, au declarat cei doi participanţi. Cine sunt cei doi, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediţie Insula Iubirii, de la 20:30, la Antena 1.