La data de 6 mai 2022, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Grebenişu de Câmpie, într-un dosar penal de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile.

„În urma acţiunii, au fost identificaţi şi ridicaţi peste 475 de litri de alcool şi 11.000 de lei, posibil a fi proveniţi din comercializarea produselor accizabile. La percheziţii au participat luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.¬ a transmis Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. 

Cercetările sunt continuate pentru administrarea întregului material probator, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Foto: ro.depositphotos.com

Post-ul Sute de litri de alcool, ridicați în urma a 4 percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.