Președintele României, Klaus Iohannis, a numit în funcție, prin decret prezidențial, mai mulți judecători. Patru dintre aceștia își vor desfășura activitatea în cadrul Judecătoriei Târgu Mureș: Olivia Mădălina Ghiorghiu, Sanda-Irina Hotfoludi, Mihaela-Marcela Berendi și Emilian Ionuț Pop.

Potrivit Monitorului Oficial al României Partea I, nr. 442-445 din 5 mai 2022, numirile s-au făcut ”în temeiul prevederilor articolului 94 litera c, articolului 100 alineatul 1, articolului 125 alineatul 2 și ale articolului 134 alineatul 1 din Constituția României, republicată, ale articolului 31 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale articolului 40 alineatul 1 litera c din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare” și ”având în vedere Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.190 din data de 20 aprilie 2022”.

(Redacția)

Post-ul Judecători noi în județul Mureș, numiți de președintele României apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.