Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș împreună cu pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Luduș au fost solicitați să intervină vineri, 13 mai, în jurul orei 12.20, la un incendiu produs la o casă de pe strada Principală din localitatea Ozd.

”În urma incendiului a ars aproximativ 50 de metri pătrați în interiorul casei, cu posibilitate de propagare la acoperiș, fără victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

(Redacția)

Post-ul Incendiu la o casă din Ozd apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.