În cadrul European Teqball Tour, competiție organizată recent la Târgu-Mureș, au avut loc și două partide între echipe de elevi.

”Mai exact, finalele competițiilor pentru ciclurile gimnaziale și liceale, din județul Mureș. Competiția, organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, s-a desfășurat la începutul lunii aprilie, iar duminică, în ultima zi a European Teqball Tour, au avut loc jocurile care au stabilit și instituțiile de învățământ câștigătoare. Tinerii practicanți de Teqball au avut șansa de a juca în deschiderea finalelor, pe terenul și la masa la care au evoluat cei mai buni jucători de Teqball din lume”, au informat organizatorii.

La ciclul gimnazial, câștigătoare a fost echipa Școlii Gimnaziale ”Aurel Mosora” din Sighișoara, formată din Costa Alpar și Istok Norbert, care i-au învins pe reprezentanții LPS ”Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș, Racz Peter și Szabo Zsombor.

La ciclul liceal, Colegiul ”Petru Maior” din Reghin, cu o echipă compusă din Alexandru Costea și Iulian Ionescu, a învins echipa LPS ”Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș, formată din Paul Răduț și Laposi Robert.

”Ne bucurăm încă o dată, de sprijinul acordat în promovarea Teqball-ului, în rândul elevilor, de către Inspectoratul Școlar Județean Mureș și de către profesorii de sport și, suntem siguri că, la viitoarele competiții naționale vor participa tot mai mulți tineri jucători”, au mai menționat organizatorii.

(Redacția)

Post-ul Finalele competiției de Teqball la gimnazii și licee apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.