Crystal Weinstock (37 de ani), o mamă din Houston, Texas, și-a micropigmentat sprâncenele pentru a scăpa de grija lor. Procedura a costat-o 325 de euro, mai precis 1600 de lei, iar rezultatul final a șocat-o. Cosmeticiana i-a tatuat sprâncenele atât de intense și de groase încât fiicei sale i-a fost teamă să se apropie de ea.

Experiență de coșmar după o vizită la cosmetician. „Când m-am privit în oglindă nu mi-a venit să cred”

„Mi se părea că dura foarte mult să mă asigur că am sprâncenele îngrijite, fiind o mamă ocupată. M-am gândit că micropigmentarea ar fi o idee grozavă. Niciodată nu mi-aș fi putut închipui că vor arăta cum arată acum. A fost îngrozitor. A doua zi, când fiica mea de 3 ani m-a văzut, s-a speriat. Acum trebuie să merg să le îndepărtez. S-ar putea să fie nevoie să apelez la laser și să dureze un an până să arate mai bine”, a declarat Crystal, potrivit Daily Mail.

Crystal a apelat la procedură prima oară în noiembrie 2021. Din cauza sângerării, însă, pigmentul nu a prins. Luna următoare a încercat din nou.

„Eram atât de nerăbdătoare să am sprâncene perfecte fără să fiu nevoită să mă ocup eu de ele. Mi s-a arătat o fotografie cu felul în care urmau să arate și mi-a plăcut enorm. Așa că am mers la a doua ședință. Am sângerat și atunci, dar am continuat sperând să pigmentul va prinde. Din păcate, nu a funcționat”, a mai spus.

Cosmeticiana s-a documentat și a concluzionat că nanopigmentarea ar putea funcționa. În aprilie 2022, Crystal a mers la a treia ședință. Deși din start a spus că nu își dorește ca sprâncenele să fie tatuate atât de gros cum erau pregătite, make up artista a asigurat-o că rezultatul va fi unul natural.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Trenduri pentru nunțile din 2022! Ce rochii, make-up, hair-styling, flori, decoruri și elemente de organizare se poartă în 2022?  

De la 105 kg, la un concurs de culturism. Cum a reușit Jodie Marquardt să slăbească 50 de kg

Google, logo dedicat Elenei Caragiani-Stoenescu, prima femeie aviator din România

„Dura foarte mult. La finalul sesiunii mi-a zis să nu mă panichez pentru că e posibil să fi tatuat firele mult prea sus, dar că va comanda soluție pentru a le corecta. Când m-am privit în oglindă nu mi-a venit să cred. Era îngrozitor. A doua zi am văzut frică în ochii copilului meu. Am încercat să fiu calmă și să mă documentez, dar am fost terifiată de ce am găsit”, a mai povestit.

Crystal a apelat la o clinică din California, la mii de kilometri de casa ei, unde trebuie să zboare cu avionul pentru a repara greșeala make up artistei. Femeia este obligată să se prezinte la mai multe ședințe, procesul de îndepărtare putând dura mai bine de un an.

Deși i-a fost rușine să-și împărtășească experiența, Crystal susține că speră ca povestea ei să tragă un semnal de alarmă, astfel încât clienții să verifice acreditările cosmeticienilor, iar cosmeticienii să știe la ce își supun clienții.

Crystal este mama a doi copii, o fiică și un fiu, Eliana și Robert.

Foto: Instagram