Eforie Nord este una dintre stațiunile estivale din România care se reinventează constant, surprinzând de la un an la altul tot mai plăcut.

În Eforie Nord, miturile negative despre litoralul românesc încep să se dizolve, lăsând în urma lor speranța că și în România poți avea parte de un concediu ca peste granițe. În 2022, am avut ocazia să redescopăr această stațiune, și să descopăr pe cont propriu că amintirile pe care le aveam în copilărie despre Eforie Nord nu mai coincid, din fericire, cu realitatea de acum. Când nu am fost pe plajă, citind sau făcând yoga, m-am bucurat de atmosfera de la Ana Hotels Europa.

Au trecut aproape două decenii de la sedimentarea amintirilor din copilărie, iar Eforie Nord nu mai este ceea ce am văzut în copilărie. Chiar și în luna mai, când valul de turiști este mai domol decât în miezul verii, atmosfera este alta. Stațiunea este mai curată, apa mai limpede, vibe-ul mai plăcut.

Ce poți face la Eforie Nord

Atunci când mergi la mare, există mai mulți factori pe care îi iei în considerare, de la stațiunea pe care o alegi și până la locul unde te cazezi. În ultimii ani, hotelurile au încercat tot mai mult să ofere turiștilor mai mult decât un loc unde să se odihnească după o zi de plajă. În cazul Ana Hotels Europa, cazarea acolo este o experiență în sine, care îmbină tot ce are mai bun de oferit litoralul românesc: vedere la mare, camere curate și spațioase, un parc în a cărei diversitate a florei te pierzi, un meniu despre care nu ai cum să nu povestești și prietenilor și, nu în ultimul rând, un centru spa care duce răsfățul la un alt nivel.

Ana Hotels Europa Eforie Nord

Acesta se află la o aruncătură de băț de plajă. Indiferent de camera în care stai, vei avea vedere directă la mare. Dacă visezi să prinzi acele răsărituri romantice, care nicăieri nu au același farmec ca la mare, poți fie să te trezești înaintea soarelui și să îți găsești un loc comod pe balcon, fie să străbați cele câteva minute de mers până la plajă și să te bucuri de spectacolul natural gratuit.

M-am bucurat de proximitatea de plajă în două ocazii diferite, atât dimineața devreme, cât și la lăsarea crepusculului. În prima zi petrecută acolo, mi-am luat exemplarul de „Where the Crawdads Sing” cu mine și am așteptat căderea apusului citind, într-un cadru de-a dreptul idilic. În dimineața care a urmat, am profitat de o sesiune de yoga pe plajă, la prima oră, când soarele strălucea chiar deasupra liniei orizontului.

Un spa „ca afară”

În miezul zilei, când soarele este mult prea puternic, aducând după el un indice UV periculos de mare, chiar și atunci când trăiești îmbrăcat într-un strat constant de cremă SPF, ca mine, ce îți rămâne de făcut este să te retragi la hotel și să te bucuri de gama variată de servicii SPA disponibile. În cadrul Ana Hotels Europa există Ana Aslan Health Spa, o oază de relaxare menită atât pentru oaspeți, cât și pentru persoanele din exterior care și-au făcut programare. Centrul utilizează terapii cu apă sărată direct din Lacul Techirghiol, îmbinând terapii de eliminare a stresului cu tratamente balneare de vindecare și ritualuri antice de relaxare. 

Este genul de loc unde nu contează vârsta atunci când intri. Dacă ai 20 de ani, vei descoperi importanța de a preveni diferite afecțiuni, în loc să aștepți ca vârsta să își spună cuvântul. Iar dacă te afli în floarea vârstei, vei înțelege cât de eficient se combină partea de recuperare cu cea de wellness și înfrumusețare.

Există o suită vastă de terapii, fiecare cu beneficiile sale: masaje, terapii laser, dușuri cu masaj Vichy, împachetări cu nămol și parafină, băi cu plante, dușuri subacvale, hidromasaje, terapii cu curenți de diferite frecvență, băi galvanice, aerosoli, tratamente cu câmp magnetic, terapii laser, kinetoterapie în apă sărată, fitness și nu numai.

În cele două zile petrecut la Eforie Nord, am apucat să testez două terapii din centrul spa, și anume băile cu plante și masajul cu miere. La 25 de ani, sunt destul de norocoasă să nu am încă de a face cu probleme de sănătate, însă, după cum am aflat de la Dr. Mihaela Cucu, directorul medical al Ana Aslan Health Spa, cu 30 de ani experiență în domeniu, prevenția nu poate începe niciodată prea devreme. Astfel, dacă baia cu plante a fost ocazia perfectă de a mă deconecta de la cotidian, masajul cu miere care a urmat m-a surprins prin cât de revigorant a fost, fiind perfect pentru a-ți încărca bateriile în miezul zilei fără să apelezi la cafea sau ciocolată.

Sustenabilitatea locurilor unde petrecem vacanțele

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa umanității. Ele atrag o suită vastă de probleme: călduri extreme, secetă, foamete, boli noi și pierderi economice. Tocmai de aceea, fiecare acțiune individuală pe care o facem contează. Din acest motiv, am apreciat felul în care Ana Hotels  Europa s-a dedicat acestei cauze, prin inițiativa „Go Green”.

„Conștienți de faptul că și prin acțiuni simple de prevenire a generării deșeurilor de ambalaje putem avea o contribuție semnificativă la protejarea mediului înconjurător și reducerea emisiilor de CO2, am redus consumul de plastic prin înlocuirea recipientelor de unică folosință dedicate consumabilelor din băi, cu recipiente reutilizabile”, au transmis reprezentanții hotelului. 

În plus, copiii se pot bucura de ateliere de reciclare creativă, cu teme eco-friendly, în care pot descoperi tainele colectării deșeurilor, dar și a transformării lor în obiecte noi și utile. În acest mod, te poți bucura de o vacanță nu doar plăcută, dar și la standarde prietenoase cu mediul.